Copil de 5 ani din Australia, atacat de un piton și târât într-o piscină: „Era lung cât o mașină”

Copil de 5 ani din Australia, atacat de un piton și târât într-o piscină: „Era lung cât o mașină”
Sursă Foto - ET
Publicat: 25/11/2022, 13:08

Un băiețel în vârstă de 5 ani din Australia a fost atacat și târât într-o piscină de un piton. Din fericire, copilul a fost salvat de către tatăl și bunicul său.

Ben Blake, tatăl copilului, a spus că băiețelul se juca lângă o piscină, în zona Byron Bay atunci când un piton de trei metri lungime l-a atacat din vegetația din apropiere.

„Cred că pitonul aștepta o victimă, o pasăre sau ceva de genul asta, șia fost Beau”, a spus tatăl băiețelului.

De asemenea, acesta a precizat că pitonul „era lung cât o mașină”.

Pitonul l-a muşcat pe copil, l-a făcut să cadă cu el în apă şi apoi s-a înfășurat în jurul piciorului său.

Am văzut o umbră mare neagră ieșind din tufiș și înainte de a ajunge la fund, era complet înfășurat în jurul piciorului lui”, a mai spus el.

Bunicul băiatului, în vârstă de 76 de ani, a venit în ajutor, sărind în piscină pentru a-l scoate pe micuţ din apă, cu şarpele încă încolăcit.

Băiețelul este în afara oricărui pericol

”După ce am curăţat sângele şi i-am spus că nu va muri pentru că nu era un şarpe veninos, s-a simţit destul de bine”, a povestit el.

Deşi pitonii nu sunt veninoşi, băieţelul de cinci ani primeşte tratament pentru a preveni infectarea muşcăturii.

Blake a adăugat că şerpii sunt adesea văzuți în Byron Bay, un oraş turistic popular, aflat la opt ore de condus la nord de Sydney.

”Aceasta este Australia. Sunt peste tot”, a explicat el cu privire la şerpi, adăugând că pitonul a fost eliberat, întorcându-se în vegetaţie, potrivit BBC.com.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una „critică”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×